Alexandru Mironov-"Un roman modern"
- anacroitoru7
- Aug 20
- 2 min read

”Parafrazând celebrul vers arghezian am putea spune că noua carte a lui Nicolae Croitoru reprezintă o treaptă în drumul său literar. Cea de a șasea . Dar așa cum și-a obișnuit cititorul fiecare treaptă urcată nu înseamnă o cifră pe răbojul unei performanțe cantitative. Dimpotrivă încă de la primul său volum de versuri * cei ce l-au citit, cei ce au însemnat pe hârtie impresiile lor de lectură au fost uimiți de noutatea pe care o aduceau paginile sale care nu urmau obedient pașii unui maestru, ci săpau adânc la temelia cuvântului pentru ca aceasta să exprime, de cele mai multe ori într-o formă inedită, clocotul unui suflet și al unei conștiințe. O luptă luată mereu de la capăt cu fiecare pagină ce se aduna fără grabă în volumele de versuri, de schițe și nuvele, de cugetări de o factură literară aparte și acum al unui roman allegoric”
”Privind în perspectiva cărților apărute până acum am putea spune că în Pandemia Albastră filonul meditativ al scrisului său devine dominant. Debutul său în roman vădește aceeași maturitate ca cel de pe tărâmul poeziei. Am putea spune că autorul stăpânește direcții estetice care la prima vedere par a nu se îngemăna într-o unică formulă epică. Dar în cartea sa Nicolae Croitoru dovedește contrariul. Pentru că factura realistă se însoțește firesc, organic cu ceeace am numi ficțiunea științifică. Ambele se transpun, cum spuneam, într-o permanentă meditație privitoare la ceeace un filosof român numea, înainte de război, Destinul omenirii. Toate aceste coordonate ale scrisului său , nu își pierd identitatea atunci când trec în marele fluviu al romanului, rămân aceleași, dar întregul se dovedește a fi cu totul nou, neîntâlnit în scrisul său, cu o pecete proprie.”
”Omul cu toate avatarurile trăite de -a lungul mileniilor bântuite nu o dată de catastrofe naturale, de vrăjmășii, pornite din dorința nesățioasă de stăpânire, de îmbogățire, de dominare fără drept, se află în centrul acestui roman care așează la temelia acțiunii sale valorile umanismului. Fiind un roman al zilelor noastre, al unui moment tragic din istoria omenirii așa cum spuneam mai sus, romanul nu poate face abstracție când urmărește drumul eroilor, de acea continua căutare a viitorului, prin confruntarea ideilor, prin disecarea soluțiilor, prin tot ce omenirea poate crea pe calea binelui. Romanul lui Nicolae Croitoru este caracteristic pentru “ timpurile moderne “ și pentru ceeace are să vină .
Totul este sintetizat și încununat în acea “Scrisoare către om“ manifest, program, privire optimistă și lucidă în timp și peste timp, profesiune de credință ce a crescut și s-a închegat cu fiecare pagină și cu fiecare episod, un îndemn pornit din meditația provocată de imaginea “pământului cernit” așa cum se intitulează primul capitol al cărții și de la căutarea drumurilor care duc spre binele omului și împlinirile virtuților morale supreme ale lumii.”
Alexandru Mironov



Comments