Ion Cristoiu despre Nicolae Croitoru și romanul Pandemia Albastră

Ca prozator, Nicolae Croitoru a debutat în 2019, la Editura Niculescu, cu volumul de schițe și nuvele Biserica de sub salcie.

E o lungă tradiție în critica și istoria literară ca, în comentariile volumelor de debut prin schițe și nuvele, să apară, în final, întrebarea:Va fi în stare autorul să facă saltul la roman?

E o întrebare care-l scotea din sărite pe Tudor Arghezi.Marele scriitor deslușea în ea o ierarhizare în materie de proză.Romanul e superior prozei scurte.Romancierii sunt mai prozatori decât autorii de schițe și nuvele.

Tudor Arghezi avea motive să vadă în credința asta o stupizenie.Anton Pavlovici Cehov n-a scris nici un roman, ci doar schițe și nuvele.Înseamnă asta că n-a rămas în Istoria literaturii universale ca un prozator de geniu?!

Când am citit și comentat volumul Biserica de sub salcie nu mi-am pus o clipă (și n-am pus public) întrebarea despre saltul lui Nicolae Croitoru la roman.

Au trecut de la debut doi ani.Nicolae Croitoru semnează un roman.Și, având în vedere că romanul abordează, printre bolile de care e lovit Pământul, și Pandemia, intrată în conștiințe de abia prin martie 2020, putem spune că Nicolae Croitoru a lucrat la roman doar 9 luni, din aprilie până în decembrie 2020, când volumul a fost dat la tipar.

E un salt de la proza scurtă la roman?Întrebarea se pune în chip tradițional pentru a avertiza că romanul e superior schiței, povestirii, nuvelei.Eu însă pun întrebarea într-un alt plan:E un salt al prozatorului Nicolae Croitoru de la volumul de debut la volumul din 2021, subintitulat roman?

Răspunsul, obținut după lectura volumului Pandemia Albastră, e pozitiv.Da, prin raportare la volumul din 2019, Pandemia Albastră mărturisește un salt al autorului în mai multe planuri.Nu neapărat — repet — saltul de la proza scurtă la roman.

Biserica de sub salcie m-a surprins prin deosebita capacitate a autorului de a-și face de cap prin ceea ce, pe vremuri, se numea, cu trimitere la Un veac de singurătate al lui Gabriel Garcia Marquez sau la Serile de lângă cătunul Dikanka al lui Gogol, realism magic.Realismului magic i se spune azi fantasy.

Acest talent — rar la prozatorii noștri — de a conferi fantasticului forța realului, de a trece de la real la fabulos și invers în chip firesc, asemenea unei plimbări de seară, pe vremuri, fără mască, își spune cuvântul și în Pandemia Albastră.

În volumul Biserica de sub salcie, fantasticul se manifestă în hotarele satului românesc.În romanul Pandemia Albastră, autorul trece nu doar hotarele satului românesc, dar și pe cele ale țării, ba chiar și pe cele ale Sistemului Solar (o parte din roman se petrece pe Planeta Verde aflată în afara Sistemului nostru Solar) pentru a plasa în lumea romanului personaje și întâmplări ținând de genul fantasy.

Fantasticul apare în diferite chei — de la cea gravă, înfricoșătoare (aventura lui Antonio pe Planeta Verde), până la cea comică (virușii angajează dialoguri cu oamenii).

Alături de fantasy, Nicolae Croitoru pune la lucru noi formule:Science Fiction, reportajul de călătorie, eseul.

Titlul romanului ar putea să înșele.Deși în cuprins e abordată Pandemia sub diverse aspecte — științific (unul dintre personaje, Elizeia, e cercetător în domeniul imunologiei și virusologiei, lucrează la OMS), filosofic (autorul intervine în text cu propriile gânduri), realist (prin intermediul lui George și al Elizeiei, e descrisă — cu talent — atmosfera de pe mult mediatizata navă de croazieră Diamond Princess) — romanul nu e unul despre Pandemia de Coronavirus, ci despre Pandemia Albastră, ca metaforă pentru nenorocirile provocate de om Planetei și invers.

Există în roman o secvență ce poate fi trecută drept tipică pentru perspectiva naratorului asupra Pandemiei.Grație unei navete cosmice de circulație curentă — suntem în plin fantasy — câteva personaje văd Pământul de sus, din Cosmos.Nu numai Pandemia, dar și alte boli ale Pământului sunt radiografiate dintr-o perspectivă globală.Profesiile celor două personaje care susțin narațiunea — Elizeia și George — fac credibile dialogurile de idei dintre cei doi, toate consacrate problemelor globale ale omenirii.

E dificil să prinzi romanul Pandemia Albastră într-o singură formulă.Îl putem defini ca aparținând genului fantasy.Sau genului parabolă.Sau genului realism magic.Sau chiar genului SF.Dacă ar fi să alegem, am prefera formula romanului eseu.

Toate formulele romanești sunt puse la lucru pentru a face din carte o meditație neliniștitoare asupra Planetei numite Pământ.Perspectiva globală e înlesnită și de caracterul internaționalist al personajelor.

Proza de până acum a lui Nicolae Croitoru limita circulația personajelor în hotarele satului românesc.Eventualele ieșiri din sat erau în sus, pe verticală, spre Dumnezeu, spre Rai.Personajele din Pandemia Albastră se mișcă firesc pe Glob.

Unul dintre cele două personaje care susțin bolta romanească e un român — George.Acesta se căsătorește cu o filipineză.Chiar dacă aceasta se dezvăluie a fi tot româncă, în momentul cunoașterii de către George, e o străină.Întâlnirea are loc la Madrid.Cei doi merg, în chip firesc, prin toată lumea: de la Bruxelles la Beijing.Cei doi își dau întâlnire în Singapore.Mersul pe Glob e, pentru românul George, la fel de firesc ca mersul țăranilor din satul românesc la câmp.

Ce departe suntem de vremurile în care consătenii Vitoriei Lipan se cruceau la știrea că există trenuri!

Prin Pandemia Albastră, prozatorul Nicolae Croitoru și-a lărgit lumea creației sale de la satul românesc la universul interstelar.Fără să se rătăcească o clipă.